VIZITATORI UNICI de la 12-septembrie-2010

28575
astaziastazi4
ieriieri27
aceasta saptamanaaceasta saptamana4
aceasta lunaaceasta luna278
toate zileletoate zilele28575

NISIPUL SI LITIERA

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. PDFImprimareEmail

 

Oricine se hotărăşte să adopte o pisică, fie de doar câteva luni sau matură, ştie că va trebui să-i asigure acesteia un castron pentru hrană, unul pentru apă şi o litieră cu nisip absorbant. Indiferent de culoarea, de materialul sau de modelul ales, aceste trei obiecte sunt absolut indispensabile, asigurând confortul, igiena şi sănătatea pisicii.

Litiera şi, mai ales, tipul de nisip folosit pentru aceasta ridică poate cele mai multe probleme. De ce? Pentru că există numeroase tipuri de nisip igienic pentru pisici, iar alegerea unuia pare a fi destul de greu de făcut. De fapt, nu este atât de dificil de a alege un anumit produs, important este să înţelegi cum gândeşte pisica, şi atunci vei şti ce trebuie să faci.

Foarte sensibilă la mirosuri, pisica este mai mult interesată de mirosul şi de textura ni­sipului decât de culoarea sau de aspectul acestuia. Stăpânul, în schimb, se gândeşte la cât de eficient este nisipul (dacă va înlătura mirosurile neplăcute, cât de uşor va fi de curăţat şi dacă este un produs sigur pentru sănătatea pisicii).

Primul nisip artificial, bazat pe lut (clay lit-ter), a fost produs la sfârşitul anilor patru­zeci de către un om de afaceri american, Edward Lowe. în 1984, Thomas Nelson (biochimist american) a produs un nou tip

de nisip igienic (dumping litter), bazat pe argilă, având proprietatea de a se transfor­ma în bulgări în momentul în care se udă. Aceşti bulgări absorb urina şi mirosurile neplăcute, curăţarea fiind mult mai simplu de realizat.

Dincolo de faptul că simplifică munca omului, nisipul igienic are şi un alt rol: reprezintă o modalitate de a împiedica transmiterea bolilor la alte pisici, la câini sau la alte animale, precum şi la om. Bolile infecţioase şi cele parazitare sunt transmise cu ajutorul unor vectori ce intră în contact cu dejecţiile animalelor. Nisipul absorbant are capacitatea de a neutraliza umiditatea provenită din aceste dejecţii, factorul prin­cipal al putrefacţiei şi al degajării mirosu­rilor.

Astăzi, nisipul igienic există în patru forme de bază, acestea diferenţiindu-se în funcţie de caracteristicile şi de tehnologia obţinerii lor:

1. Clay litter

- nisip pe bază de lut (argilă)

Este foarte popular, pentru că nu costă mult şi este disponibil în orice magazin. Deşi poate conţine substanţe odorizante, mirosul neplăcut nu poate fi înlăturat. Un alt inconvenient îl constituie praful produs atunci când este uscat, precum şi noroiul rezultat după folosire. Unele pisici îl preferă deoarece are un miros asemănător cu cel al pământului. Nu este biodegradabil şi trebuie schimbat cu regularitate, din cauza mirosului.

 2. dumping litter

- nisip care formează  bulgări in contact cu umezeala

Acest tip de nisip este foarte utilizat, fiind mult mai practic şi mai igienic. Pe lângă faptul că absoarbe urina şi mirosurile, ni­sipul se încheagă în contact cu umezeala, izolând ceea ce trebuie aruncat. Astfel, nu mai este nevoie ca litiera să fie golită după fiecare utilizare, ci este suficient ca bulgării formaţi să fie înlăturaţi.

3. Natural litter

 - nisip natural, pe bază de fibre naturale, din lemn sau din hârtie

Este un produs mult mai avansat din punct de vedere tehnologic, care are un sistem natural de control al mirosurilor. Datorită fibrelor naturale din care este realizat, are o putere mai mare de absorbţie, fiind bio-degradabil.

 4. Silica litter

- nisip alternativ

Creat printr-o tehnologie specială (micro-pore technology), acest tip de nisip începe să fie din ce în ce mai căutat. Este mult mai eficient decât celelalte produse, deoarece are la bază principiul evaporării lichidelor absorbite, în acelaşi timp fiind reţinute şi mirosurile neplăcute. Acest nisip este mai scump, dar se schimbă lunar, fiind eficient o perioadă mai îndelungată. Deşi poate absor­bi lichid până la 80% din greutatea sa (100g de silica gel absorb peste 80g de lichid), ni­sipul dă impresia că este totuşi uscat